Gânduri.

     Un alt punct al vieții mele a început.Viata e formata din picatele. În fiecare zi un alt punct, viata e plina de puncte, fără de care viata nu ar exista. Un alt punct al tinereții mele, cu sau fără voia mea, s-a tatuat, s-a imprimat .Viata are puncte de diferite culorile: roșii, negre, gri, albe, acestea exprimând anumite stări, trăiri, experiențe, începuturi.Cele albe sunt tăiri interioare de maximă intensitate, sunt trăirile ce-ți dau avânt, ca starea ce-o am acum; scriind mă văd om, ma văd ființa. Simt ca nu-s nimănui. Eu aparțin scrisului și scrisul îmi aparține. Nu contează dacă aceste rânduri vor fi citite sau nu, pentru mine important e ca scriu, faptul ăsta mă ajuta și mă satisface. Asa e și în viată, cel care înfăptuiește fapta contează, nu cel care aude despre ea.
     Oare dau eu viaţă gândurilor mele sau le sugrum? Cred ca e relativ, depinde de ce anume trezește sau omoară aceste gânduri; poate trezi anumite simțuri sau le poate omorî. Aşa cred că stau lucrurile, în lume totul este relativ, ce este bun pentru unul, este rău pentru un altul. De aici și diversitatea lucrurilor, pe orice plac, după foloasele oricui.
     Câteodată nu știm sa prețuim clipele alături de cineva. Câteodată nu știm privim, nu ştim să ascultăm, nu știm să vorbim, nu știm să acționăm, nu știm să ne întrebam de ce se întâmplă anumite lucruri în viata noastră. De cele mai multe ori nu suntem conștienţi, nu conștientizăm importanţa clipelor. Şi ne trezim prea târziu, vedem lucrurile când ele nu mai pot fi îndreptate, vorbim când a trecut momentul și privim în direcție greșită din cauza pornirilor noastre.
     Mergând pe stradă, plimbându-mă pe aleile parcului sau mergând cu mașina, am observat mulţi oameni cu privirea în jos, cu capul aplecat, ca și cum toată ființa lor era concentrată pe un anumit lucru, și mă întrebam de ce? de ce unii oameni iau această atitudine, de ce privirea lor nu e înainte... și am ajuns la explicația că, pentru ca sufletul lor să se înalte, privirea lor stă în jos, aplecată, umilă și supusă, neluând seama la toate răutățile din jurul lor. Ei se concentrează pe interior, nu la ceea ce atrage privirea, ci la ceea ce atrage sufletul.
     Termin tot cu un gând, cu o întrebare : Ce sunt gândurile mele? Dac-aş putea să le transform în obiecte, oare ce ar fi? Niște obiecte inutile? Obiecte de uz personal?

Viaţa în câteva gânduri

     Nici nu știu cum sa încep sa scriu, parcă nu mai există cuvinte, nu mai există meditație, totul s-a oprit și nimic nu mai poate fi imortalizat, nici măcar gândurile mele, pe care încerc sa le controlez, să le impun o limită, să aibe un sens. Există gânduri negative și pozitive, o știm cu toții, dar mai există și gânduri inutile, pe care nu le poți încadra în una din cele doua categorii. Acestea sunt gândurile pe care eu le ador, de care sunt dependenta. Le devorez în fiecare și nu ma satur niciodată de ele. Simt  că mă ele duc în lumea mea,ele sunt lumea mea ele-mi dau puterea de a trăi, de a nu-mi mai fi teamă de viata ce o vad în jurul meu, pentru că tocmai ele ma scapă de ea. Gândurile și gândirea unui om e viaţa acelui om. totul se axează pe interior, asta face un om.
     Valoarea unui om consta în capacitatea lui de a reacționa la vânturile prezentului. Trebuie sa treci prin valuri ca să simți muzica lor mai târziu. Valurile sunt create de vânturi, asa-i și în viată, valurile vieții sunt create de vânturile venite din diferite direcții. Când e soare, suntem liniștiți, nimic nu disturbă liniștea apei, ea curge lin, muzica pe care-o emitem nu e zgomotosă. Dar când vânturile suflă și ne tulbură, indiferent cât de liniştiţi am încerca sa stăm, nu reușim, deoarece vânturile au un impact prea mare, și, involuntar ne agită, atunci muzica noastră devine din ce în ce mai auzită. Asta e viața, o mare, un ocean, un fluviu, o apa. Suntem izvor pentru unii, umplutura pentru alții, în funcție de ceea ce dăm fiecăruia, și de ce are trebuință cei din jur.
     Viata omului e ca un copac. Are rădăcini, frunze, crengi, crenguțe, muguri si fructe, folosindu-se de acestea, alții, cei din jur. Unii se opresc doar o clipă lângă copac, alții rămân și-și fac colibă lângă el. Unii oameni își fac prezenţa în viata unui om un timp scurt, alții rămân, și nu mai doresc sa plece.
Există momente în viată când, in loc sa ne ghidam după stâncă, ne lăsăm duși de fire de nisip. Sunt momente când ne lăsam sfâșiați și nu ne pasa, când spunem cuvinte fără sens și nu regretam, când lăsam lucrurile bune să treacă pe lângă noi, și stăm nepăsători. Şi timpul trece, iar noi ne ofilim și nu mai înflorim.
      Şi mă gândesc uneori că putem face atât de multe lucruri, că suntem invincibili. Dar lăsăm, de cele mai multe ori, să treacă momentele vremii, și ne ducem cu capul înainte fără să privim, fără să gândim, ne lăsam conduși de influenţe străine, necunoscute, nedezbătute.