Nici nu știu cum sa încep sa scriu, parcă nu mai există cuvinte, nu mai există meditație, totul s-a oprit și nimic nu mai poate fi imortalizat, nici măcar gândurile mele, pe care încerc sa le controlez, să le impun o limită, să aibe un sens. Există gânduri negative și pozitive, o știm cu toții, dar mai există și gânduri inutile, pe care nu le poți încadra în una din cele doua categorii. Acestea sunt gândurile pe care eu le ador, de care sunt dependenta. Le devorez în fiecare și nu ma satur niciodată de ele. Simt că mă ele duc în lumea mea,ele sunt lumea mea ele-mi dau puterea de a trăi, de a nu-mi mai fi teamă de viata ce o vad în jurul meu, pentru că tocmai ele ma scapă de ea. Gândurile și gândirea unui om e viaţa acelui om. totul se axează pe interior, asta face un om.
Valoarea unui om consta în capacitatea lui de a reacționa la vânturile prezentului. Trebuie sa treci prin valuri ca să simți muzica lor mai târziu. Valurile sunt create de vânturi, asa-i și în viată, valurile vieții sunt create de vânturile venite din diferite direcții. Când e soare, suntem liniștiți, nimic nu disturbă liniștea apei, ea curge lin, muzica pe care-o emitem nu e zgomotosă. Dar când vânturile suflă și ne tulbură, indiferent cât de liniştiţi am încerca sa stăm, nu reușim, deoarece vânturile au un impact prea mare, și, involuntar ne agită, atunci muzica noastră devine din ce în ce mai auzită. Asta e viața, o mare, un ocean, un fluviu, o apa. Suntem izvor pentru unii, umplutura pentru alții, în funcție de ceea ce dăm fiecăruia, și de ce are trebuință cei din jur.
Viata omului e ca un copac. Are rădăcini, frunze, crengi, crenguțe, muguri si fructe, folosindu-se de acestea, alții, cei din jur. Unii se opresc doar o clipă lângă copac, alții rămân și-și fac colibă lângă el. Unii oameni își fac prezenţa în viata unui om un timp scurt, alții rămân, și nu mai doresc sa plece.
Există momente în viată când, in loc sa ne ghidam după stâncă, ne lăsăm duși de fire de nisip. Sunt momente când ne lăsam sfâșiați și nu ne pasa, când spunem cuvinte fără sens și nu regretam, când lăsam lucrurile bune să treacă pe lângă noi, și stăm nepăsători. Şi timpul trece, iar noi ne ofilim și nu mai înflorim.
Şi mă gândesc uneori că putem face atât de multe lucruri, că suntem invincibili. Dar lăsăm, de cele mai multe ori, să treacă momentele vremii, și ne ducem cu capul înainte fără să privim, fără să gândim, ne lăsam conduși de influenţe străine, necunoscute, nedezbătute.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu